Mântuitorul

Mântuitorul

duminică, 13 august 2017

fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan)

Biserica este Mama noastră, a creștinilor.

Dar dacă mama mea după trup 
ar vorbi ca Agenția Basilica
aș crede că a fost înlocuită
cu o sosie artificială,
cu un robot...

Biserica cerească e Familia.
dar cea de acum, de pe pământ,
pare tot mai mult 
o casă de copii abandonați
unde părinții sunt înlocuiți 
cu asistenți sociali...

Și vă mirați fraților, preoți și mireni, 
că suntem
niște creștini tot mai handicapați
tot mai confuzi și mai slabi?

Când se supune puterii lumești
biserica unei țări devine
fabrica de cetățeni paralitici,
orbi și surdo-muți
de care

are nevoie Statul...

vineri, 11 august 2017

ce este credința creștină?

Credința creștină
e un
schimb de inimi
între 
om și Dumnezeu...

pe Golgota se vede
efectul inimii mele
asupra Lui....
iar, pe Tabor,
efectul inimii Lui
asupra mea....

gândurile unei răni

Principala ocupație a Vrăjmașului e să-i dea jos de pe cruci pe creștini. În acest scop, e nevoie mai întâi să-i convingă că tocmai asta ar fi mântuirea. Și de peste două milenii, Vrăjmașul predică în urechea minții noastre, cu glasul tâlharului nepocăit, gândul că puterea lui Hristos trebuie să se arate în izbăvirea noastră de cruce, de suferință, nu de păcat...
Acolo unde părerea de rău pentru păcat este sinceră, acolo este o mare sete de ispășire, de suferință.. Acolo unde ura față de păcat este sinceră, acolo totul este transformat în armă împotriva păcatului..
A dori o viață bună în lumea aceasta înseamnă a iubi această lume. Iar asta e vrăjmășie cu Dumnezeu, pentru că lumea aceasta este vrăjmășie cu Împărăția Cerurilor. Asemenea, a dori o viață bună aici, e vrăjmășie cu viața veșnică...

Cineva care suferă foarte mult în căsnicia sa m-a rugat să scriu ceva despre Apostolul care se citește la Slujba Cununiei.
În primul rând, asta, ca tot ce este în Biserică, nu poate folosi cuiva care nu crede în Împărăția Cerurilor, nu în sensul unui acord intelectual cu existența unei astfel de Împărății, ”undeva, cândva”; ci, credința ca o rană făcută în inimă de sămânța Împărăției Cerurilor, adică de cuvântul Evangheliei: rana care face ca Împărăția să fie prezentă la modul cel mai real și concret în inima noastră, așa cum spune Domnul.
Numai cel care are o astfel de rană în inimă poate primi și înțelege, are cu ce mesteca și asimila, cuvintele lui Hristos, și implicit, ale Apostolului. Cine n-are rana credinței, n-are ”organ” pentru cuvintele lui Dumnezeu. În fapt, n-are nici inimă, ci o piatră pe care și-a gravat propriul nume: piatra de temelie a Templului Egoismului, în care fiecare dintre noi se închină Vrăjmașului....
Căsătoria este o instituție a Mântuirii. Nu a fericirii. Cei care fac din ea o instituție a fericirii lumești, fac din ea o instituție a pierzării.

Soții sunt doi tâlhari răstigniți de o parte și de alta a Crucii lui Dumnezeu.
Cu rândul, unul din soți va fi tâlharul cel bun și celălalt, cel rău. Apoi, soții împreună vor alcătui tâlharul-cel-bun, în raport cu copiii, vor fi ”avocații„ lui Hristos înaintea lor; și pledoaria lor va fi exact atât de convingătoare pe cât le este de bucuroasă și mulțumită, răstignirea....

La Slujba Cununiei eu aș pune pe Masă, înaintea mirilor, cuiele și coroanele de spini... Și le-aș spune să le folosească pentru a-și afla coroanele împărătești, slujindu-se de harta Evangheliei...
Calea spre Împărăția Cerurilor este strâmtă și îngustă cât rana pe care ne-a făcut-o în inimă dragostea lui Hristos.
Iar căsătoria înseamnă a mări în inima ta de soț acea rană, cât să poată intra prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată familia ta...
Așa cum a fi călugăr înseamnă a mări acea rană a inimii până poate trece prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată lumea....

Biserica nu dă jos creștinii de pe cruci, ci îi întărește cu Sfintele Taine și cu dragostea frățească, ca să-și ducă răstignirea până la capăt. Căci numai așa pot ajunge în sânul, spart de lance, al lui Hristos...

Nu căsătoria creștină este în criză, ci dragostea frățească care dă sens și putere căsătoriei creștine.
Prin Taina Căsătoriei, iubirea de soț și soție desăvârșește iubirea de frate și soră dintre cei doi, biruind curvia.
Dar cum să desăvârșească ceva ce nu există? Cum să biruiască nunta curvia trupească dacă n-a fost biruită mai întâi, prin credința în Împărăția Cerurilor, curvia sufletească?
Căci iubirea frățească nu poate exista decât între două persoane care au același scop în această viață: dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Și nu la sfârșitul vieții, ci al fiecărei zile....


Ce este crucea?

crucea 
e câmpul de luptă
pe care oamenii își dau viața

pentru Dragoste...


miercuri, 9 august 2017

ORTODOCȘII

Firescul omului e să-L vadă pe Dumnezeu. Lumina e viața lui.
Acum suntem orbi și moartea e desăvârșirea orbirii noastre.
Pentru aceasta S-a întrupat Cuvântul: ca să-L vedem pe Dumnezeu.
Evanghelia e putere de vindecare a orbirii noastre.
Omul e întregime ochi, iar viața lui e în întregime vedere.
El e viu doar când în candela inimii lui arde lumina Feței lui Dumnezeu.
Credința, nădejdea și iubirea sunt trepte ale vederii lui Dumnezeu,
treptele pe care le urcă inima ca să-L vadă mai bine....

Când Hristos îl face pe Sf. Pavel, Apostol al Neamurilor, El îl trimite
”să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la stăpânirea lui Satan la Dumnezeu”(F.A.26,18)

Ortodocșii sunt acei oameni care, indiferent ce li se întâmplă în viață,
ei au un singur necaz, o singură durere: 
nu-L văd pe Dumnezeu.
Ortodocșii nu se tem de nimic altceva decât
să nu rămână
orbi...
Toată făptura noastră e făcută pentru vederea lui Dumnezeu...



rugăciunea de seară

în fiecare seară
agăț în cuiele Crucii
o inimă de bătrân

și iau din coasta spartă
o inimă
de copil...


fotograful de suflete

Iisus
fotograful de suflete

îmi spune să privesc țintă la El

și să-i zâmbesc

cu toată viața....


lasă

lasă cuvintele lui Iisus
să-ți cadă în inimă
ca pietricelele aruncate de copii
în fântâni...

curând
pe suprafața vieții tale vor apărea
cercuri tot mai mari

de dragoste...


marți, 8 august 2017

duminică, 6 august 2017

despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul

”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund.(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)

Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!
Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.
Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.
Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!
Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.
Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.
Și tot așa au salvat Ortodoxia. Căci acesta e UNICUL mod în care poate fi salvată, ca SURSĂ DE AER PENTRU SUFLET.
Interesant mi se pare de subliniat că atât frenezia mișcărilor sectare din sânul Bisericii, cât și duhul clorotic al formalismului, au ca justificare apărarea Ortodoxiei: atât instituția bisericească cât și cei indignați de compromisurile ei, acționează în sensul ”apărării Bisericii”. Dar, martirii tuturor veacurilor ne arată, foarte limpede pentru cine vrea să vadă, că singura modalitate de a apăra Biserica este ”apărarea” lui Hristos, a rămâne cu El în pătimirile Lui, a rămâne cu El în mijlocul urii cu care Îl asediază lumea. Așa mărturisea Ioan Ianolide: că motivul pentru care ei au intrat în închisoare a fost faptul că, în regimul comunist, IISUS ERA ACOLO!

Aer proaspăt pentru suflet nu e decât în jurul Crucii. Doar prin ușa Crucii pătrunde aerul Împărăției lui Dumnezeu în lumea căzută....
În lume, Trupul lui Iisus, e pe Cruce. Dacă vrei să-L afli pe Iisus în această lume, dacă vrei să găsești Biserica Lui, atunci caută Golgota acestor zile și Crucea de pe ea. Cu siguranță El este acolo.

Marea rușine și umilință a clerului ortodox de azi, este că se află pus la zidul infamiei, pentru păcatele tagmei, nu pentru Hristos. Îmi dau seama de asta și după cum reacționează unii dintre frații mei clerici la necazul acestor zile: cu tristețea tâlharului nepocăit, a celui care vrea ca puterea lui Hristos să se arate în întoarcerea lor la viața de dinainte de scandalul care i-a adus în această umilitoare situație...
Dar asta nu e puterea lui Hristos, ci a instituției bisericești: e puterea compromisului, a negocierilor cu Statul, e puterea diplomatică a fariseilor și cărturarilor. E puterea care împute aerul din jurul Bisericii. E puterea care în schimbul favorurilor Statului (a ”binelui” fabricat, ieri la Moscova, azi la Bruxelles) îngroașă cămașa de plumb din jurul Bisericii, din jurul lui Hristos Cel Răstignit, din jurul Evangheliei Împărăției....

Mi s-a spus că nu e momentul să critic clerul nostru. Că e și așa lovit.
Dar eu nu-l critic. Eu îl susțin.
Eu îl susțin moral să rezolve problema de azi în singurul mod în care poate fi rezolvată, ortodox, nu european. Să fie rezolvată așa cum spune părintele Dimitrie Dudko, nu Sovietul suprem de azi. Să fie rezolvată pe linia Sfinților Închisorilor, nu a diplomației instituționale, CARE A SALVAT ÎNTOTDEAUNA INSTITUȚIA BISERICEASCĂ, ADMINISTRATIVĂ, NU BISERICA.
Cer clerului aerisirea camerei; nu dând cu odorizant, ci căutând ”sursa” putorii care viciază atmosfera Ortodoxiei contemporane și aruncând-o afară, unde este întunericul și scrâșnirea dinților.
Iar asta nu înseamnă caterisirea lui Pomohaci și Corneliu: ci ”caterisirea” compromisului Biserică-Putere politică atee.
Altminteri, iată, sursa ne-dezafectată a putorii, aduce întunericul și scrâșnirea dinților în lăuntrul Bisericii!

Scriu aceste rânduri și toate aceste articole din ultima vreme, pentru a-mi aminti și a aminti tuturor creștinilor, fraților și surorilor din B.O.R., clerici și mireni, că toți avem de făcut o alegere. Că INIMILE ȘI VIEȚILE NOASTRE POT FI:
                                            ori O SPĂRTURĂ  prin care  ”AERUL PROASPĂT” al ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR intră  în lume și salvează sufletele de la sufocare,
                                      ori O PARTE DIN ZIDUL care lasă sufletele să se sufoce, pentru salvarea și prosperitatea ”clădirii”. Pe care lumea o vrea tot mai frumoasă și strălucitoare pentru patrimoniul ei cultural. Ca pe o piatră prețioasă din coroana strălucirii ei orbitoare de suflete....

Au nu știți că zidurile au, întotdeauna, două fețe?
Au nu știți că, de două milenii, aerul Bisericii se împrospătează prin ferestrele temnițelor?

De sărbătoarea Schimbării la Față îmi doresc o schimbare de Cap: să-l smulgem de pe umerii noștri pe ”arhiereul” Mamona și să-L punem pe Hristos.( nu e vorba aici de patriarh sau episcopi, ci de Capul din capetele noastre, al fiecăruia din noi; de pildă, considerăm principial că suntem creștini și Capul nostru e Hristos, dar când fărădelegea se face în fața noastră și ne ascundem de responsabilitatea pe care o avem față de Adevăr și victime, se vădește de fapt că aveam alt Cap, nu cum credeam: pentru că Hristos nu tace în fața fărădelegii. Și cooperarea malefică dintre Stat și cadrele sale din Biserică se vede limpede în faptul că, în fața fărădelegii publice, Statul merge la intimidare, îți pune pumnul în gură iar instituția bisericească te trimite la pocăință personală. Adică, dacă un copil este ucis pe stradă, trecătorii ortodocși sunt îndrumați de Trinitas să tacă și să meargă acasă spre a se pocăi de păcatele personale. Iar noi, ascultând de acestă miliție spirituală  a Statului în Biserică, considerăm că avem Cap pe Hristos și facem ascultare drept-măritoare de El. PROBLEMA NU E dacă trebuie SĂ MĂ POCĂIESC SAU NU, CI când și LA COMANDA CUI! POATE CĂ ASTA E TEMA GREA ȘI DERANJANTĂ A ARTICOLULUI)
Și asta e tocmai definiția cea mai exactă a Pocăinței.
Dar credeți că această operație se poate face fără să curgă sânge? Fără să curgă sângele iubirii noastre de lume?
Toți știm și tremurăm: că mâna care deschide fereastra ca să intre ”aer curat” va fi pironită.
Dar, știm și ne bucurăm: că tocmai pironul acela o va ține deschisă, o va face de ne-închis......

Nu vedeți, fraților, unde am ajuns cu compromisul? Am ajuns ca mâna care aerisește Biserica să fie cea a Statului! Am ajuns ca ierarhii noștri să fie spovediți public de Securitate.
În numele aerisirii morale a Bisericii, instituțiile statului intervin și deschid fereastra, nu pentru a intra aer curat, ci pentru a arunca înăuntru, ultima grenadă din arsenalul ei chimic: cea care va avea ca efect letal, nu golirea bisericilor de putoarea compromisurilor, ci de credincioși....

Nu vă lăsați amăgiți: Statul n-a investit și nu va investi niciodată în Biserică. A investit și va investi întotdeauna doar în transferul de credință a populației dinspre Biserică spre Stat.



marți, 1 august 2017

Crucea de pe brutărie. O tâlcuire ca o teslă în ... sau în conștiință, în funcție de cititor

Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.
De aceea, spre deosebire de toți ceilalți oameni, după ce a vindecat de toate bolile cu putință, nu și-a deschis o clinică particulară. După ce a înmulțit pâinile și peștii, nu a deschis un lanț de brutării și pescării, și nici măcar o cantină socială.
Fraților care au venit la El ca să le rezolve litigiul funciar, le-a spus că n-are nici o legătură cu asta. A refuzat să fie judecător sau notar.
De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să înbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii....
Legătura sufletului cu bolovanul-lume naște ceea ce numim psihism sau viață sufletească, adică ansamblul tuturor gândurilor, simțămintelor și dorințelor omului lumesc, după cele trei facultăți ale sufletului. Iar acest psihism este păcătos în întregime, pentru că este, în totalitate și, în principiu, o prăbușire în neant. Toate dorințele, ideile și sentimentele psihismului nostru poartă amprenta fatală a căderii, toate sunt cu vectorul lor în jos, spre Abis: de exemplu, ne iubim și vedem că minunatul sentiment al iubirii duce, realmente în iad sau aduce, realmente, iadul pe pământ. Vedeți, un pic, statisticile divorțurilor, printre sute-de-statistici....
Iisus n-a venit să înbunătățească relațiile omenești, ci să le răstignească și să le învieze. Să le dea o altă lume.
El n-a venit pentru ca să înbunătățească psihismul oamenilor, nu e nici psihiatru, nici psiholog, nici trainer de dezvoltare personală. El nu-i fericește pe cei cu sentimente bune și idei pozitive. Nu laudă dorințele bune ale oamenilor, nu are, de fapt deloc încredere în omul psihic, în omul ideilor, dorințelor și afectelor.
El îi fericește pe cei săraci cu duhul . Doar pentru aceștia Evanghelia, este într-adevăr o Veste bună. Pentru creștinul ”psihic”, doar o lectură grea și plicticoasă. un ”canon”...
Hristos înviază, spală și învață să umble și să trăiască DUHUL omului. El resuscitează și îmbogățește DUHUL omului, ”omul ascuns al inimii” cum spune Apostolul Petru, adică exact Apostolul căruia i s-a spus, de către Iisus, piei satană!, tocmai pentru psihismul lui. Căci numai DUHUL omului prinde gândurile lui Dumnezeu, iar acel Petru care Îi spunea lui Dumnezeu să nu facă ce Și-a propus, nu era decât omul-psihic în general, noi toți, cei plini de gânduri, simțiri și pofte ca hoitul de viermi; căci sufletul nostru căzut asta e, un hoit devorat de duhurile văzduhului ca un cadavru de viermi....
De-aceea omul normal e pustnicul, omul care lasă lumea ca să scape de psihismul ei, care taie cu Sabia Duhului, orice gând, orice poftă, orice sentiment; cel care zdrobește de Piatră, de Hristos, toți acești prunci ai Babilonului, născuți din curvia sufletului nostru cu Satana. Ca să parafrazăm Psaltirea.

Cazul preotului-ateu nu mă miră. Marele Asasin al Popoarelor, Stalin, era absolvent de Seminar teologic. Sunt oameni, majoritatea, care intră în Biserică, până la nivel de doctorat în teologie chiar, pentru realizarea-de-sine, pentru psihismul lor, oameni al căror duh rămâne în comă o viață întreagă. Aceștia sunt catastrofa Bisericii; lor le datorăm scolasticismul, pietismul și toate celelalte interpretări și instrumentări sufletești ale Creștinismului, adică toată deturnarea Evangheliei. Lor le datorăm ridicarea lumescului la rang de dogmă în Biserică. Un absolvent de Teologie îmi spunea zilele acestea că, la festivitatea de absolvire a masteratului, toți colegii lui i-au vorbit despre bani și destinații de vacanță. Atât.

Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele omului căzut, ci ca să-i scoată sufletul din Cădere. Nu a venit ca să înbunătățească o epavă, ci să-i salveze pe călători, pe o altă navă numită Împărăția Cerurilor. El n-a venit să împiedice scufundarea lumii în Iad, ci să-i salveze pe oameni înainte ca lumea să se scufunde, cu totul, în infern.
Iar Dumnezeu salvează oameni apucându-i de duhul lor cu Duhul Său și trăgându-i la bordul Împărăției Cerurilor. De obicei noi numim asta Rugăciune. Dar oricine se uită la Rugăciune cu ochii deschiși de Hristos, poate vedea foarte limpede că este o ieșire din lume și din istorie. Este o viață în Duh, o viață în sine, nu un apendice spiritual al vieții lumești.
”Opriți istoria, cobor la prima!” spunea un poet șmecher, mare amator de jonglerii verbale, gurmand al cuvintelor, dar cu intuiții profunde ca orice poet....
Istoria nu se oprește decât în iezerul de foc. Avem doar posbilitatea de sări, cu Iisus, din mers. În Cer. Niciodată credința n-a fost altceva.
Dar bisericile de azi sunt pline de oameni care vor doar să circule cu vagonul religios al lumii, doresc și acest tip de confort....
Nu mă miră că preotul-ateu a schimbat trenul. Nici că credincioșii lui au aplaudat.
Căci sfârșitul nu va veni până nu va fi lepădarea de credință, cum spune Apostolul Pavel. Suntem în grafic. Suntem, individual și colectiv, în drum spre Sfârșit. Iar scăparea, unica, e de a muri cu Hristos, a muri față de lume, sărind din noi înșine, de a sări cu duhul din sinele psihic, din mers....

Iisus a fost și va fi întotdeauna răstignit pentru că nu și-a deschis brutărie...
Instituția bisericească, după 50 de ani de comunism, a ajuns la culmea înțelepciunii și la rafinamentul suprem al compromisului, adică la culmea ”bizantinismului ” său: brutăriile cu cruce. Sau cabinetele de psihologie cu cruce. Sau notariatele cu cruce. Sau spitalele cu cruce. Adică, cea mai creștinească trădare a lui Hristos, cea mai ortodoxă apostazie....
Iar toate aceste instituții lumești cu cruce au nevoie, spre a le administra, de preoți-atei.
Declarați sau nedeclarați.

Dar, în realitate, în instituțiile-cu-cruce se vând doar ștreanguri pentru suflete.
Le putem folosi în două feluri: ori le dăm Domnului Iisus să facă un bici din ele, un bici cu care să ne scoată lumea din duhuri; ori ne vom spânzura ortodox conștiințele, pentru construirea cu fonduri europene, a unei ortodoxii cât mai confortabile, prin care sufletul se poate integra cât mai lin în moartea veșnică.
Fonduri a căror sumă totală, oricum ai aduna, e de 30 de arginți.



fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan) Biserica este Mama noastră, a creștinilor. Dar dacă mama mea după trup  ar vorbi ca Agenția Basilica aș cr...