miercuri, 30 august 2017

meciul veacului

sufletul meu e în trup ca un
boxer în ring.
locuiește și trăiește
acolo
mâncând bătaie și dormind
când e făcut K.O.

arena e plină de draci
care-l aplaudă pe Satan
de fiecare dată când
o mișcare a minții lui îmi trimte
sufletul la podea...

în colțul meu de ring
liniștit și zâmbind cu tot trupul
stă
Iisus....

la fiecare pauză eu vin
tot mai rușinat și mai distrus
la El.
toate loviturile pe care le iau
se transformă în rușine: de-aceea
mi-e mai greu să vin la El decât
să mă ridic de la podea...

când am simțit că-mi pleznește inima
I-am spus:
”Doamne, nu mai pot
să adun atâta rușine peste Numele Tău.
Dă-mă afară și adu-Ți un luptător mai bun
care să aducă slavă Numelui Tău.”

Atunci lumina ochilor Lui mi-a șoptit:
”nu ești încă destul de zdrobit și rușinat
ca să înțelegi
că Eu sunt învingătorul acestui meci!
De câte ori te ridici de la podea și vii la Mine
îl lovești pe Satan în față
cu adevărul:
că Eu sunt deja și pentru totdeauna
învingătorul acestui meci!...

dar încă nu ești destul de zdrobit și rușinat
ca să te poți bucura de victoria Mea
ca de propria ta victorie...

așa că du-te și continuă meciul
până sufletul tău va fi
atât de sfârșit încât
cu ultima suflare se va agăța
de victoria Mea
ca de propria lui
viață...

doar atunci
vei câștiga meciul....
acum du-te și luptă......”
............................

sufletul meu e în trup
ca un boxer în ring
și
viața mea e un munte de înfrângeri
care crește și se înalță mereu
purtând în pisc

victoria lui Iisus...


luni, 28 august 2017

cineva trebuie să ardă, prietene

dreptul la Realitate
la percepția corectă a tuturor lucrurilor
presupune un război
pe care îl putem câștiga
doar cu
înfrângerile
păcatele și căderile noastre

cu tot ce e mai josnic și
întunecat în noi....

adună tot gunoiul din casă
afară în curte
și dă-i foc...

adună tot gunoiul din tine
în rugăciune și
cheamă Focul lui Iisus...

ca fumul gros al Sodomei
vor ieși demonii din
viața ta și se vor întoarce
în văzduh....

ține mereu rugul acesta aprins
tot punând pe el păcatele tale și
vei vedea că până la urmă
ți-ai pus pe Foc
toată casa toate lucrurile

toate zidurile și toate gardurile
tot sistemul de apărare pe care l-am construit
între lumea noastră și lumea
lui Dumnezeu...

căci
la sosirea Adevărului în viața ta
cineva trebuie să ardă, prietene....
cineva trebuie să ardă:
lumea ta
sau

tu....



duminică, 27 august 2017

întâlnirea lui Iisus cu tristețea noastră

Într-unul din romanele sale, mi se pare că-n Gherla, scriitorul Paul Goma povestește, că la intrarea în celula de detenție, a găsit afișat pe fața interioară a ușii, regulamentul închisorii. După ce a citit coloana cu titlul ”Deținutului îi este cu desăvârșire interzis să:...” cunoscutul dizident ne spune că, după INTERDICȚII, se aștepta ca pe coloana alăturată, să fie menționate DREPTURILE deținutului; dar, coloana ”drepturilor” începea cu:Deținutul este obligat să:....
Această senzație, de închisoare politică, unde nu există DREPTURI, ci doar INTERDICȚII și DATORII, am avut-o când am citit răspunsurile Domnului IISUS l-a întrebările tânărului bogat, din Evanghelia acestei duminici....
Toate poruncile Decalogului, obligatorii pentru ”intrarea în viața veșnică” sunt doar INTERDICȚII și DATORII. Iar, soluția desăvârșirii, este CONFISCAREA AVERILOR și PRIVAREA TOTALĂ de LIBERTATE. Pare să nu fie nici o deosebire structurală între ce cere Iisus și ce cereau ideologii comuniști: supunerea desăvârșită față de morala comunitar-proletară, lichidarea proprietăților și urmarea deplină a Liderului.
Condițiile de detenție ale Creștinismului sunt insuportabile: atât vechiul cât și noul Israel, sunt din această cauză, permanent, în situații penale. Apostolul Pavel, unul din activiștii principali ai Creștinismului, ne spune că totul a fost făcut intenționat în felul acesta, adică, imposibil de împlinit, pentru a putea să ne transforme pe toți în deținuți și viețile noastre, în culpe penale.
Toți oamenii pleacă din fața lui Iisus, cu tristețea tânărului bogat, cel puțin o dată....
Dar, unii dintre noi își amintesc întrebarea lui Iisus: de ce mă numești bun?...
Chiar așa! De ce să-l numesc bun pe un Învățător care dă răspunsuri atât de crude, de imposibile?

Mântuirea este prin credință, adică prin altcineva. Credința este renunțare la încrederea în sine, și delegarea acesteia, altcuiva. Nu TE poți mântui; dar, poți fi mântuit.
Mântuirea este prin credința în Iisus Hristos. Și, faptele?, se reped să reclame fariseiii și cărturarii Noului Legământ?
Atunci, reformulez: mântuirea este prin credința noastră în Iisus, care atunci când este reală, nu prefăcută, nu cărturărească și fariseică, este urmată de faptele lui Dumnezeu: ”Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în Numele Meu demoni vor izgoni...”(Marcu 16,17)
Deci, prima faptă care urmează credinței adevărate în Iisus, este izgonirea demonilor din noi. Și odată cu ei, vedem că ies, pe rând, din lăuntrul nostru: tristețea de tânăr bogat, amărăciunea și revolta, întunericul și groaza, într-un cuvânt, toată senzația de ”pușcărie politică” a creștinismului....

De fapt, n-a fost niciodată vorba de ”porunci”, de ”interdicții” și ”obligații”. 
Ci doar de ”persoane” camuflate în tristețile, revoltele și amărăciunile noastre.
Și de Persoana care le scoate din noi, eliberându-ne sufletele, de falsa percepție a realității, a vieții și a celor din jur....

N-a fost nici o clipă vorba de porunci, de averi confiscate, de sclavie....
Ci doar de o bunătate, pe care o simțim, deși nu o înțelegem și nu o putem explica... De o bunătate care ajunge mereu până la noi, dar nu ajunge ÎN noi, așa cum a fost menită...
Dumnezeu S-a făcut Om, a trăit ca unul dintre noi, a murit pe Cruce și a Înviat, și ne-a dat Trupul și Sângele Lui ca hrană și băutură...
Și toate acestea pentru ca bunătatea Lui să ajungă la capăt, la desăvârșirea drumului ei: în inimile oamenilor.
Acea bunătate fără de care oamenii nu sunt și nu pot fi, oameni....

sâmbătă, 26 august 2017

spovedania unui fariseu

ar trebui să telefonez în fiecare dimineață
tututror oamenilor de pe această planetă
și să le cer toată ziua
și toată noaptea
iertare...

ar trebui să trăiesc cerând lumii iertare
pentru ce i-am făcut,
acolo pe Golgota
acolo în întunericul inimii mele,
Mântuitorului ei....

da, trebuie neapărat să fac asta
trebuie neapărat s-o fac
dar
numai după moartea
ipocriziei mele
nu înainte..
doar numai după moartea  ucigașului
Mântuitorului lumii
nu înainte...

căci altminteri
ceea ce l-a ucis pe Mântuitorul Iisus
ar ucide acum
și iertarea...

și ce-ai putea, Doamne, să faci...

pentru bunicii mei viața era
un dar,
pentru copiii mei e
un drept...

în casa bunicilor
bradul de Crăciun nu era scos niciodată
din lăuntrul oamenilor
și viața lor mirosea mereu
a praznic....

acum casele sunt tribunale
și viețile, interminabile procese
unde fiecare își reclamă
dreptul la viață...

și ce-ai putea, Doamne, să faci,
ca să ne împaci?

ce altceva decât
să ne chemi pe toți
la masa unei vieți noi

atât de frumoasă și de bună încât
nimeni n-ar putea crede vreodată
că are

dreptul la ea....


mărturisire de credință

credința Bisericii
stă în inima mea

ca o sfântă în brațele
unui desfrânat

ca Împărtășania
într-o sticlă de vodcă

ca viața
într-un ucigaș.....


viața mea

viața mea e o târfă de care m-am îndrăgostit
când eram adolescent...

m-a înșelat cu toți oamenii pe care i-am întâlnit
și am urât-o;
dar a trebuit mereu să o iert,
ca să rămân
în viață...

de-o vreme
s-a săturat de lume  și umblă ca o nebună
pe la biserici și mănăstiri...

nu sunt un om religios
nu înțeleg nimic din religie
dar trebuie să recunosc
că niciodată n-a fost așa de frumoasă
și n-am iubit-o atât de mult
ca de când mă înșeală

cu Iisus Hristos...

autopsia

mortul ăsta n-are inimă dar are totuși puls
așa a spus medicul legist înainte
de a bea o juma de tărie
ca să nu-i tremure mâna

când îmi despica delicat toracele
ca să decopere că-n pieptul meu
Raskolnikov, ucigașul  cămătăresei
mele de inimă

îngenunchia și urla ”am ucis”
îngenunchia și urla ”am ucis”

în sala aceea de la morgă
din ce în ce
din ce în ce mai plină

de îngeri....


întrebați-o pe maria

despre Iisus întrebați-o pe maria
care în casa teologului a plâns pe picioarele Învățătorului
pentru că scosese din ea șapte draci

”ție îți spun că ești un bețiv și un curvar și
poți să mă înțelegi” mi-a spus

” tu poți înțelege, ticălos nemernic,
porc de poet ce ești, pentru că mereu te uiți lung
pe stradă după plânsul meu
visând 
să te îmbeți și să te culci
cu el în fiecare seară...”

....................................

despre Iisus
întrebați-o pe maria
deschide-ți Evanghelia și întrebați-o....

dacă sunteți păcătos
vă va
spune...


vineri, 25 august 2017

setea de foc

Doamne,
nu eu, ci moartea trăiește în mine...

sunt un iad în care lumea e chinuită
de sufletul meu...

cuvintele Evangheliei îmi fac tot mai sete
de focul
gurii Tale, Iisuse...

setea de foc a gropii de gunoi
setea de foc a acestei inimi
în care tot ce intră
se preface-n
gunoi...

joi, 24 august 2017

Marius IordăchiOAIA CEA PIERDUTĂ

Numai datorită iertării sunt în viață. Când uit acest adevăr, când inima pierde gustul iertării, gust pe care îl știe numai căința, păcatul se trezește în mine și mă trântește la pământ. O face cu o putere de neoprit.
Sunt același păcătos de acum 10, 20 sau 30 de ani. Rădăcina tuturor ticăloșiilor mele este intactă, neatinsă, în inima mea. Pomul Căderii e doar emondat, tuns de Biserică, precum copacii din oraș, de Primărie. Sunt un păcătos cu un look ortodox, care acoperă o inimă putredă și viermănoasă.Chiar și când vorbesc despre Dumnezeu, gura mea miroase a mormânt și cuvintele, a moarte...
Eu nu trăiesc în lume, nici într-un oraș al ei, nici într-un apartament: eu locuiesc într-o Iertare, într-o Dragoste plină de iertare, pe care păcatul o străpunge cu fiecare bătaie a inimii mele...
Mă uit în oglindă, și în adâncul ochilor mei văd ochii păcatului, rânjind cu strălucirea lor...

Dacă vorbești despre păcatele tale, oamenii te trimit la Spovedanie. Și bine fac. Dar, cum să vă spun?...
”...căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Doamne, îngăduiește-mă, și-ți voi plăti ție tot. Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul și i-a iertat datoria. Dar, ieșind sluga aceea...”
Știți mai departe pilda, cum cel iertat. nu iartă.... De ce?
Pentru că s-a ridicat din genunchi și a ieșit de la Stăpânul său. Pentru că a ieșit cu inima din iertarea pe care a primit-o. Pentru că astfel s-a întors la sine, la cel care nu știe decât să adune datorii pe care nu le va putea plăti vreodată...
Căința răstignește sinele, îl ține pironit pe crucea Adevărului.
Marius Iordăchioaia! Amintește-ți cine ești! Adu-ți aminte păcatele tale, privește în mocirla din inima ta! 
Adu-ți aminte cine ești: și doar așa îți vei aminti, cu adevărat, cine este Hristos....


marți, 22 august 2017

semn de Carte

”v-a chemat prin Evanghelia noastră, spre dobândirea slavei Domnului nostru IISUS HRISTOS.”(II Tesaloniceni2,14)

Mai sunt câteva minute și plec la serviciu....
Plec cu acest gând, pe care vi l-am citat mai sus: că oriunde aș merge azi, prin orice aș trece, oricâte necazuri și tentații aș întâlni, oricum se vor purta oamenii cu mine, scopul vieții mele, pe termen scurt și lung, rămâne dobândirea slavei Domnului Iisus Hristos.
Și nu să-mi fie bine, să am succes, să nu sufăr, să-mi meargă treburile ca pe roate, să fiu sănătos, să am dreptate, să fac bine, să răzbesc, etc.
Scopul acestei zile, ca al tututor zilelor unui creștin, al fiecărei clipe și situație de viață, este dobândirea slavei Domnului Iisus Hristos. Nu uita minte, nu uita inimă!
Cred că dacă scopul acesta este viu în mintea și inima mea, dacă sunt gata să sacrific totul pentru el, Duhul Evangheliei devine cu adevărat prezent ca îndrumător puternic al tuturor facultăților noastre sufletești; și că toate întâmplările și evenimentele zilei vor lucra spre împlinirea lui.
Ispita fundamentală, manifestată în mii de moduri, va fi să accept înlocuirea acestui scop al vieții în inima mea și în mintea mea.
Când te îmbolnăvești sau dai de necaz, a te însănătoși și a ieși din necaz, devine mai important decât dobândirea slavei lui Dumnezeu, din care am căzut. Sub presiunea rezolvării unei situații de moment, acceptăm înlocuirea, temporară spunem noi, a Scopului; apoi, rezolvarea situației se face în așa fel încât să ne lepădăm ”puțin”  de Hristos și de Evanghelia Lui... Cred că știți mecanismul psihologic... 
În fiecare zi totul se luptă cu mine ca să nu caut mai întâi Împărăția lui Dumnezeu, adică slava Domnului Iisus, ca să primesc cele ale acestei vieți după rânduiala lui Dumnezeu... Lumea se luptă cu mine ca să pun pe primul plan cele ale lumii și să mă bucur de rezolvarea lor... Lumea acesta are chipul și asemănarea stăpânului ei, minte, înșeală și ucide sufletele oamenilor...
Dar, să îndrăznim să cerem mereu biruința Domnului asupra lumii, în inimile, mințile și viețile noastre. Și la aceasta ajută în chip esențial a nu uita la ce am fost chemați de Dumnezeu, prin Evanghelie...
În acest sens vă urez tuturor, o zi bună!

duminică, 20 august 2017

tipic

te rogi cu adevărat
când tot ce-ți dorești
e ca Iisus 

să-l ia pe genunchi
și să-l binecuvinteze

pe copilul 
din tine...

oricum nimeni
nu-L poate cunoaște pe Dumnezeu
decât 
prin copilul din el...






un copil citește Evanghelia

Și mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
Tot așa și Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă dacă nu veți ierta  -  fiecare fratelui său  - din inimile voastre.... Așa s-a terminat Evanghelia, azi, la biserică...
Nu am înțeles ce spunea nenea părintele, dar,eu am avut aceste gânduri:

Creștinii sunt oameni fără inimi.
În loc de inimi, au în piepturi o Ușă.
Când trebuie să ierte, bat la Ușa din pieptul lor. Bat până li se deschide. Iar când li se deschide, cer iertarea. Iau iertarea și o duc celui care are nevoie de ea....
Iertarea e atât de mare și grea, încât cel care o cară, transpiră sânge....

Creștinii sunt cei mai săraci oameni din lume. 
N-au nici măcar inimi.
De fapt, n-au nici minte, nici cunoștințe, nici înțelepciune; și parcă, cei mai creștini dintre ei, nici trup nu prea au....

Unde ar trebui să fie acestea, sunt doar găuri, prin care se vede Cerul...


sâmbătă, 19 august 2017

IEȘIREA din Sodoma

inima mea
închide ochii!
si lasa-te trasă de Duhul Sfânt
afară
din lumea gândurilor..

lasă-te dusă de El în piscul
muntelui
credinței....

căci gândurile lumii sunt
ochii închiși
ai Antihristului...

care-ntr-o zi

brusc se vor deschide
în lăuntrul tău

si te vei face
stâlp de sare....


BISERICA și IMAGINEA ei. Câteva scurte observații și un mic apel.

Imaginea Bisericii este icoana. Dacă iese din icoană, imaginea Bisericii se falsifică.
Massmedia este un imens scripete de tras Biserica afară din icoană, pentru a-i controla și deforma imaginea.
Nu contează ce se spune despre Biserică: important este ca Biserica să-și ofere imaginea massmediei, să iasă din icoană și să devină fotografie. Restul e voodoo și photoshop: orice lovitură asupra imaginii se va răsfrânge asupra obiectului; apoi se va ”repara” imaginea în așa fel încât să fie manipulat obiectul căruia îi aparține....
Biserica a căzut în capcană atunci când a acceptat să facă parte din Media, să aibă o imagine publică, alta decât icoana: pentru Ortodoxie este un aggiornamento suficient pentru ca, în numele misionarismului, să-și piardă Puterea misionară.
Biserica nu poate împiedica lumea să vorbească despre ea așa cum vrea: dar poate surpa prin mijloace duhovnicești, prin Puterea ei specifică, puterea hipnotică, demonică, a Presei.
Chipul de Icoană al Bisericii se ține prin post și rugăciune: imaginea massmedia, prin marketing, personal specializat în comunicare media și, ca materie a toate acestea, banii. 
Nenorocirea e că, deși se știe că Presei nu-i pasă de Dumnezeu și de oameni, totuși Bisericii îi pasă de Presă.
Și iată că lovitura a reușit: misiunea Bisericii e la mâna imaginii sale Media, nu la cea a lui Dumnezeu, adică, a Icoanei...
Fie că, apărându-se, latră și mârîie, fie că, supunându-se, face aport la prima comandă, important este că imaginea Bisericii e în lesa lumii....
Adică, în programul ei de dresaj....

Rog, ierarhia și intelectualitatea ortodoxă, să nu mai joace șah cu Satana: nu putem decât să pierdem.
Și precum Mântuitorul Hristos a răsturnat tarabele negustorilor din Templu, așa și noi să facem cu tabla de șah a Satanei...
Și să ne întoarcem pe Crucea Ortodoxiei, pe lemnul unde se pictează, cu sânge și sudoare, cu post și rugăciune, Icoana Bisericii....

vineri, 18 august 2017

România secularizării profunde

Dacă ținta dictaturii comuniste în privința Ortodoxiei a fost secularizarea proprietăților și a discursului public, cea a comunismului albastru de azi este secularizarea trăririi Bisericii.
Avem, de pildă, libertate religioasă, libertatea de a ne informa și comunica religios. Dar, această libertate nu este a credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă: ci, este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor. Este o virtute a Statului concesionată Bisericii.
De aceea Biserica, asumând și manifestând această libertate, asumă și manifestă o virtute a Statului și a societății democratice. Prin urmare, monitorizarea și administrarea acestei virtuți, aparține Statului, nu Bisericii, căci cea din urmă doar a închiriat-o. Rezultă deci că e firesc, în acestă ordine, ca Biserica să dea socoteală pentru libertatea sa, Statului.
Rând pe rând, toate virtuțile, au trecut în proprietatea Statului. Aceasta este esența duhovnicească a modernității. Apare, apocaliptic, din marea popoarelor, Statul modern, acest Idol Suprem, care confiscă viața naturală a popoarelor, o trece prin mecanismul său interior, o golește de tot viul, și pe urmă, o închiriază, cu generozitate, celor de la care a furat-o.
După Revoluția din 90, Statul din România, a început desăvârșirea secularizării Bisericii,  prin secularizarea trăirii ortodoxe.
Dacă secularizarea averilor mănăstirești din vremea lui Cuza a însemnat confiscarea proprietăților, secularizarea de azi înseamnă, trecerea cultului, a vieții bisericești, din proprietatea Bisericii, în cea a Statului. 
L-am văzut, acum câteva zile, pe cel mai titrat preot-profesor al momentului, cel mai popular conferențiar pentru tineri, un răsfățat al Massmediei, modelul de comunicator ideal al Bisericii, într-un lung interviu la postul public de televiziune.
Inteligent și cult, tot ce spunea aluneca precum uleiul și amețea plăcut ca vinul: dar toată această plăcere îmi dădea, după o vreme, o stare de greață a inimii: îmi venea să vomit tot ce am auzit...
De ce? 
Pentru că prin discursul preotului-profesor, învățătura creștină provoca o plăcere senzuală, făcea  un fin masaj erotic minții și inimii, împingea subtil trăirea creștină în zona divertismentului public.
Iar aceasta este tocmai secularizarea trăirii religioase.
Parafrazând un cuvânt al lui Denis de Rougemont din cartea sa Partea diavolului: secularizarea  trăirii Bisericii este nimic altceva decât efectul administrării ei de către Satana.
Doamne Iisuse, rămâi cu noi, că se face noapte în credința noastră....

joi, 17 august 2017

ce este un ”creștin ortodox”

creștinul ortodox
e un om
cu
trupul pe pământ
și inima
în Cer...

de aceea
în ființa lui se simte
atracția gravitațională
a Raiului...

creștinul ortodox
e un om
care și-a dăruit inima lui Iisus
ca să i-o ducă în Cer...
(odată cu ea sunt trași într-Acolo
toți cei pe care-i
iubește)....

căci

e destul să aibă cineva
inima pe pământ

ca prin viața lui să se manifeste

atracția gravitațională
a
infernului...




luni, 14 august 2017

fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan)

Biserica este Mama noastră, a creștinilor.

Dar dacă mama mea după trup 
ar vorbi ca Agenția Basilica
aș crede că a fost înlocuită
cu o sosie artificială,
cu un robot...

Biserica cerească e Familia.
dar cea de acum, de pe pământ,
pare tot mai mult 
o casă de copii abandonați
unde părinții sunt înlocuiți 
cu asistenți sociali...

Și vă mirați fraților, preoți și mireni, 
că suntem
niște creștini tot mai handicapați
tot mai confuzi și mai slabi?

Când se supune puterii lumești
biserica unei țări devine
fabrica de cetățeni paralitici,
orbi și surdo-muți
de care

are nevoie Statul...

sâmbătă, 12 august 2017

ce este credința creștină?

Credința creștină
e un
schimb de inimi
între 
om și Dumnezeu...

pe Golgota se vede
efectul inimii mele
asupra Lui....
iar, pe Tabor,
efectul inimii Lui
asupra mea....

gândurile unei răni

Principala ocupație a Vrăjmașului e să-i dea jos de pe cruci pe creștini. În acest scop, e nevoie mai întâi să-i convingă că tocmai asta ar fi mântuirea. Și de peste două milenii, Vrăjmașul predică în urechea minții noastre, cu glasul tâlharului nepocăit, gândul că puterea lui Hristos trebuie să se arate în izbăvirea noastră de cruce, de suferință, nu de păcat...
Acolo unde părerea de rău pentru păcat este sinceră, acolo este o mare sete de ispășire, de suferință.. Acolo unde ura față de păcat este sinceră, acolo totul este transformat în armă împotriva păcatului..
A dori o viață bună în lumea aceasta înseamnă a iubi această lume. Iar asta e vrăjmășie cu Dumnezeu, pentru că lumea aceasta este vrăjmășie cu Împărăția Cerurilor. Asemenea, a dori o viață bună aici, e vrăjmășie cu viața veșnică...

Cineva care suferă foarte mult în căsnicia sa m-a rugat să scriu ceva despre Apostolul care se citește la Slujba Cununiei.
În primul rând, asta, ca tot ce este în Biserică, nu poate folosi cuiva care nu crede în Împărăția Cerurilor, nu în sensul unui acord intelectual cu existența unei astfel de Împărății, ”undeva, cândva”; ci, credința ca o rană făcută în inimă de sămânța Împărăției Cerurilor, adică de cuvântul Evangheliei: rana care face ca Împărăția să fie prezentă la modul cel mai real și concret în inima noastră, așa cum spune Domnul.
Numai cel care are o astfel de rană în inimă poate primi și înțelege, are cu ce mesteca și asimila, cuvintele lui Hristos, și implicit, ale Apostolului. Cine n-are rana credinței, n-are ”organ” pentru cuvintele lui Dumnezeu. În fapt, n-are nici inimă, ci o piatră pe care și-a gravat propriul nume: piatra de temelie a Templului Egoismului, în care fiecare dintre noi se închină Vrăjmașului....
Căsătoria este o instituție a Mântuirii. Nu a fericirii. Cei care fac din ea o instituție a fericirii lumești, fac din ea o instituție a pierzării.

Soții sunt doi tâlhari răstigniți de o parte și de alta a Crucii lui Dumnezeu.
Cu rândul, unul din soți va fi tâlharul cel bun și celălalt, cel rău. Apoi, soții împreună vor alcătui tâlharul-cel-bun, în raport cu copiii, vor fi ”avocații„ lui Hristos înaintea lor; și pledoaria lor va fi exact atât de convingătoare pe cât le este de bucuroasă și mulțumită, răstignirea....

La Slujba Cununiei eu aș pune pe Masă, înaintea mirilor, cuiele și coroanele de spini... Și le-aș spune să le folosească pentru a-și afla coroanele împărătești, slujindu-se de harta Evangheliei...
Calea spre Împărăția Cerurilor este strâmtă și îngustă cât rana pe care ne-a făcut-o în inimă dragostea lui Hristos.
Iar căsătoria înseamnă a mări în inima ta de soț acea rană, cât să poată intra prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată familia ta...
Așa cum a fi călugăr înseamnă a mări acea rană a inimii până poate trece prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată lumea....

Biserica nu dă jos creștinii de pe cruci, ci îi întărește cu Sfintele Taine și cu dragostea frățească, ca să-și ducă răstignirea până la capăt. Căci numai așa pot ajunge în sânul, spart de lance, al lui Hristos...

Nu căsătoria creștină este în criză, ci dragostea frățească care dă sens și putere căsătoriei creștine.
Prin Taina Căsătoriei, iubirea de soț și soție desăvârșește iubirea de frate și soră dintre cei doi, biruind curvia.
Dar cum să desăvârșească ceva ce nu există? Cum să biruiască nunta curvia trupească dacă n-a fost biruită mai întâi, prin credința în Împărăția Cerurilor, curvia sufletească?
Căci iubirea frățească nu poate exista decât între două persoane care au același scop în această viață: dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Și nu la sfârșitul vieții, ci al fiecărei zile....


Ce este crucea?

crucea 
e câmpul de luptă
pe care oamenii își dau viața

pentru Dragoste...


joi, 10 august 2017

ORTODOCȘII

Firescul omului e să-L vadă pe Dumnezeu. Lumina e viața lui.
Acum suntem orbi și moartea e desăvârșirea orbirii noastre.
Pentru aceasta S-a întrupat Cuvântul: ca să-L vedem pe Dumnezeu.
Evanghelia e putere de vindecare a orbirii noastre.
Omul e întregime ochi, iar viața lui e în întregime vedere.
El e viu doar când în candela inimii lui arde lumina Feței lui Dumnezeu.
Credința, nădejdea și iubirea sunt trepte ale vederii lui Dumnezeu,
treptele pe care le urcă inima ca să-L vadă mai bine....

Când Hristos îl face pe Sf. Pavel, Apostol al Neamurilor, El îl trimite
”să le deschizi ochii ca să se întoarcă de la întuneric la lumină și de la stăpânirea lui Satan la Dumnezeu”(F.A.26,18)

Ortodocșii sunt acei oameni care, indiferent ce li se întâmplă în viață,
ei au un singur necaz, o singură durere: 
nu-L văd pe Dumnezeu.
Ortodocșii nu se tem de nimic altceva decât
să nu rămână
orbi...
Toată făptura noastră e făcută pentru vederea lui Dumnezeu...



miercuri, 9 august 2017

rugăciunea de seară

în fiecare seară
agăț în cuiele Crucii
o inimă de bătrân

și iau din coasta spartă
o inimă
de copil...


fotograful de suflete

Iisus
fotograful de suflete

îmi spune să privesc țintă la El

și să-i zâmbesc

cu toată viața....


lasă

lasă cuvintele lui Iisus
să-ți cadă în inimă
ca pietricelele aruncate de copii
în fântâni...

curând
pe suprafața vieții tale vor apărea
cercuri tot mai mari

de dragoste...


întoarcerea fiului risipitor

e nevoie doar să sapi
în lăuntrul tău
până unde sfârșește
lumea și
începe

iubirea care o ține...

luni, 7 august 2017

despre imposibila Schimbare la Față a celor care nu și-au schimbat Capul

”Nu demult au venit de la Sverdlovsk și mi-au povestit ce se întâmplă acolo. Episcopul nu se deranjează să afle dacă preoții săi sunt cu adevărat preoți. Beau și se dedau la desfrâu. Acești lucrători sunt mai răi decât propagandiștii atei. Mi se spune: De ce îi critici pe ai tăi? Asta fac și dușmanii! Voi răspunde așa: Când simțiți că în camera voastră aerul este închis, o aerisiți, pentru că nu se poate trăi într-o atmosferă viciată. A critica înseamnă a ne aerisi camera. Nimeni nu ne va judeca pentru asta, căci aerul din cameră va fi proaspăt. Nu se știe de ce, dar ne-am imaginat că trebuie să ascundem păcatele celor care sunt ai noștri. Totul trebuie să iasă la lumină. Doar oamenii întunericului se ascund.(Pr. Dimitrie Dudko, 1977)

Când i-am descoperit, în anii 90, pe pătimitorii din închisorile comuniste, senzația a fost de ”aer proaspăt”, ”aer curat”. Experiența a fost copleșitoare, pentru că, după modul (uluitor pentru mine însumi) în care a reacționat sufletul meu, după felul lacom în care a început să respire acest ”aer proaspăt”, mi-am dat seama că nu o mai făcuse, de fapt, de dinainte de venirea lui pe lume, că sufletul meu își ținuse respirația de când mă născusem până în acel ceas!
Apoi, experiența s-a lărgit, la sfinții închisorilor adăugându-se ceilalți sfinți, cu ei odată înmulțindu-se și Cerul acelui ozon sufletesc: am descoperit că acel ”aer proaspăt”, singurul care îmi făcea sufletul să respire, era atmosfera unei alte ”planete”, a unei alte ”lumi”: am descoperit, respirând, Împărăția Cerurilor.
Am descoperit-o în Biserică. Repet: am descoperit-o în Biserică, nu altundeva.
Țin foarte mult aici să sublinieaz, apăsat, foarte apăsat, dorința și cererea mea către cititor, SĂ NU CONFUNDE BISERICA ORTODOXĂ CU APARATUL EI ADMINISTRATIV, CU INSTITUȚIA BISERICEASCĂ. EU NU CRITIC NICIODATĂ BISERICA!!!!
Dacă eu am descoperit Împărăția Cerurilor în Biserică, asta s-a întâmplat printr-o spărtură în zidul Instituției bisericești; printr-o spărtură făcută de pătimitorii din închisorile comuniste. Printr-o spărtură făcută de refuzul lor de a colabora cu Statul comunist ateu.
Instituția bisericească înconjoară ca o cămașă de plumb Biserica, așa cum se obișnuiește cu centralele atomice care au fisuri: sunt îngropate sub un munte de ciment turnat peste o cămașă de plumb care oprește răspândirea radiațiilor. Eu am fost ”radiat” de har printr-o spărtură făcută de sfinții închisorilor, de cei care au refuzat compromisul cu puterea comunistă; de cei care au refuzat să supraviețuiască. De cei care au refuzat să-și scape sufletele: le-au pierdut pentru Hristos și Evanghelie. Și astfel le-au câștigat pentru totdeauna.
Și tot așa au salvat Ortodoxia. Căci acesta e UNICUL mod în care poate fi salvată, ca SURSĂ DE AER PENTRU SUFLET.
Interesant mi se pare de subliniat că atât frenezia mișcărilor sectare din sânul Bisericii, cât și duhul clorotic al formalismului, au ca justificare apărarea Ortodoxiei: atât instituția bisericească cât și cei indignați de compromisurile ei, acționează în sensul ”apărării Bisericii”. Dar, martirii tuturor veacurilor ne arată, foarte limpede pentru cine vrea să vadă, că singura modalitate de a apăra Biserica este ”apărarea” lui Hristos, a rămâne cu El în pătimirile Lui, a rămâne cu El în mijlocul urii cu care Îl asediază lumea. Așa mărturisea Ioan Ianolide: că motivul pentru care ei au intrat în închisoare a fost faptul că, în regimul comunist, IISUS ERA ACOLO!

Aer proaspăt pentru suflet nu e decât în jurul Crucii. Doar prin ușa Crucii pătrunde aerul Împărăției lui Dumnezeu în lumea căzută....
În lume, Trupul lui Iisus, e pe Cruce. Dacă vrei să-L afli pe Iisus în această lume, dacă vrei să găsești Biserica Lui, atunci caută Golgota acestor zile și Crucea de pe ea. Cu siguranță El este acolo.

Marea rușine și umilință a clerului ortodox de azi, este că se află pus la zidul infamiei, pentru păcatele tagmei, nu pentru Hristos. Îmi dau seama de asta și după cum reacționează unii dintre frații mei clerici la necazul acestor zile: cu tristețea tâlharului nepocăit, a celui care vrea ca puterea lui Hristos să se arate în întoarcerea lor la viața de dinainte de scandalul care i-a adus în această umilitoare situație...
Dar asta nu e puterea lui Hristos, ci a instituției bisericești: e puterea compromisului, a negocierilor cu Statul, e puterea diplomatică a fariseilor și cărturarilor. E puterea care împute aerul din jurul Bisericii. E puterea care în schimbul favorurilor Statului (a ”binelui” fabricat, ieri la Moscova, azi la Bruxelles) îngroașă cămașa de plumb din jurul Bisericii, din jurul lui Hristos Cel Răstignit, din jurul Evangheliei Împărăției....

Mi s-a spus că nu e momentul să critic clerul nostru. Că e și așa lovit.
Dar eu nu-l critic. Eu îl susțin.
Eu îl susțin moral să rezolve problema de azi în singurul mod în care poate fi rezolvată, ortodox, nu european. Să fie rezolvată așa cum spune părintele Dimitrie Dudko, nu Sovietul suprem de azi. Să fie rezolvată pe linia Sfinților Închisorilor, nu a diplomației instituționale, CARE A SALVAT ÎNTOTDEAUNA INSTITUȚIA BISERICEASCĂ, ADMINISTRATIVĂ, NU BISERICA.
Cer clerului aerisirea camerei; nu dând cu odorizant, ci căutând ”sursa” putorii care viciază atmosfera Ortodoxiei contemporane și aruncând-o afară, unde este întunericul și scrâșnirea dinților.
Iar asta nu înseamnă caterisirea lui Pomohaci și Corneliu: ci ”caterisirea” compromisului Biserică-Putere politică atee.
Altminteri, iată, sursa ne-dezafectată a putorii, aduce întunericul și scrâșnirea dinților în lăuntrul Bisericii!

Scriu aceste rânduri și toate aceste articole din ultima vreme, pentru a-mi aminti și a aminti tuturor creștinilor, fraților și surorilor din B.O.R., clerici și mireni, că toți avem de făcut o alegere. Că INIMILE ȘI VIEȚILE NOASTRE POT FI:
                                            ori O SPĂRTURĂ  prin care  ”AERUL PROASPĂT” al ÎMPĂRĂȚIEI CERURILOR intră  în lume și salvează sufletele de la sufocare,
                                      ori O PARTE DIN ZIDUL care lasă sufletele să se sufoce, pentru salvarea și prosperitatea ”clădirii”. Pe care lumea o vrea tot mai frumoasă și strălucitoare pentru patrimoniul ei cultural. Ca pe o piatră prețioasă din coroana strălucirii ei orbitoare de suflete....

Au nu știți că zidurile au, întotdeauna, două fețe?
Au nu știți că, de două milenii, aerul Bisericii se împrospătează prin ferestrele temnițelor?

De sărbătoarea Schimbării la Față îmi doresc o schimbare de Cap: să-l smulgem de pe umerii noștri pe ”arhiereul” Mamona și să-L punem pe Hristos.( nu e vorba aici de patriarh sau episcopi, ci de Capul din capetele noastre, al fiecăruia din noi; de pildă, considerăm principial că suntem creștini și Capul nostru e Hristos, dar când fărădelegea se face în fața noastră și ne ascundem de responsabilitatea pe care o avem față de Adevăr și victime, se vădește de fapt că aveam alt Cap, nu cum credeam: pentru că Hristos nu tace în fața fărădelegii. Și cooperarea malefică dintre Stat și cadrele sale din Biserică se vede limpede în faptul că, în fața fărădelegii publice, Statul merge la intimidare, îți pune pumnul în gură iar instituția bisericească te trimite la pocăință personală. Adică, dacă un copil este ucis pe stradă, trecătorii ortodocși sunt îndrumați de Trinitas să tacă și să meargă acasă spre a se pocăi de păcatele personale. Iar noi, ascultând de acestă miliție spirituală  a Statului în Biserică, considerăm că avem Cap pe Hristos și facem ascultare drept-măritoare de El. PROBLEMA NU E dacă trebuie SĂ MĂ POCĂIESC SAU NU, CI când și LA COMANDA CUI! POATE CĂ ASTA E TEMA GREA ȘI DERANJANTĂ A ARTICOLULUI)
Și asta e tocmai definiția cea mai exactă a Pocăinței.
Dar credeți că această operație se poate face fără să curgă sânge? Fără să curgă sângele iubirii noastre de lume?
Toți știm și tremurăm: că mâna care deschide fereastra ca să intre ”aer curat” va fi pironită.
Dar, știm și ne bucurăm: că tocmai pironul acela o va ține deschisă, o va face de ne-închis......

Nu vedeți, fraților, unde am ajuns cu compromisul? Am ajuns ca mâna care aerisește Biserica să fie cea a Statului! Am ajuns ca ierarhii noștri să fie spovediți public de Securitate.
În numele aerisirii morale a Bisericii, instituțiile statului intervin și deschid fereastra, nu pentru a intra aer curat, ci pentru a arunca înăuntru, ultima grenadă din arsenalul ei chimic: cea care va avea ca efect letal, nu golirea bisericilor de putoarea compromisurilor, ci de credincioși....

Nu vă lăsați amăgiți: Statul n-a investit și nu va investi niciodată în Biserică. A investit și va investi întotdeauna doar în transferul de credință a populației dinspre Biserică spre Stat.



miercuri, 2 august 2017

Crucea de pe brutărie. O tâlcuire ca o teslă în ... sau în conștiință, în funcție de cititor

Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele lumii căzute.
De aceea, spre deosebire de toți ceilalți oameni, după ce a vindecat de toate bolile cu putință, nu și-a deschis o clinică particulară. După ce a înmulțit pâinile și peștii, nu a deschis un lanț de brutării și pescării, și nici măcar o cantină socială.
Fraților care au venit la El ca să le rezolve litigiul funciar, le-a spus că n-are nici o legătură cu asta. A refuzat să fie judecător sau notar.
De Iisus nu e legată nici o reformă, de nici un fel. El n-a venit ca să înbunătățească viața oamenilor, să repare și să optimizeze o lume disfuncțională, n-a venit să pună petice noi la o lume veche: El a venit ca să-i scoată pe oameni din această lume, să le dezlege bolovanul acestei lumi de gâtul sufletelor, căci lumea căzută tocmai asta e, bolovanul care ne trage sufletele în iad, în nesfârșirea căderii....
Legătura sufletului cu bolovanul-lume naște ceea ce numim psihism sau viață sufletească, adică ansamblul tuturor gândurilor, simțămintelor și dorințelor omului lumesc, după cele trei facultăți ale sufletului. Iar acest psihism este păcătos în întregime, pentru că este, în totalitate și, în principiu, o prăbușire în neant. Toate dorințele, ideile și sentimentele psihismului nostru poartă amprenta fatală a căderii, toate sunt cu vectorul lor în jos, spre Abis: de exemplu, ne iubim și vedem că minunatul sentiment al iubirii duce, realmente în iad sau aduce, realmente, iadul pe pământ. Vedeți, un pic, statisticile divorțurilor, printre sute-de-statistici....
Iisus n-a venit să înbunătățească relațiile omenești, ci să le răstignească și să le învieze. Să le dea o altă lume.
El n-a venit pentru ca să înbunătățească psihismul oamenilor, nu e nici psihiatru, nici psiholog, nici trainer de dezvoltare personală. El nu-i fericește pe cei cu sentimente bune și idei pozitive. Nu laudă dorințele bune ale oamenilor, nu are, de fapt deloc încredere în omul psihic, în omul ideilor, dorințelor și afectelor.
El îi fericește pe cei săraci cu duhul . Doar pentru aceștia Evanghelia, este într-adevăr o Veste bună. Pentru creștinul ”psihic”, doar o lectură grea și plicticoasă. un ”canon”...
Hristos înviază, spală și învață să umble și să trăiască DUHUL omului. El resuscitează și îmbogățește DUHUL omului, ”omul ascuns al inimii” cum spune Apostolul Petru, adică exact Apostolul căruia i s-a spus, de către Iisus, piei satană!, tocmai pentru psihismul lui. Căci numai DUHUL omului prinde gândurile lui Dumnezeu, iar acel Petru care Îi spunea lui Dumnezeu să nu facă ce Și-a propus, nu era decât omul-psihic în general, noi toți, cei plini de gânduri, simțiri și pofte ca hoitul de viermi; căci sufletul nostru căzut asta e, un hoit devorat de duhurile văzduhului ca un cadavru de viermi....
De-aceea omul normal e pustnicul, omul care lasă lumea ca să scape de psihismul ei, care taie cu Sabia Duhului, orice gând, orice poftă, orice sentiment; cel care zdrobește de Piatră, de Hristos, toți acești prunci ai Babilonului, născuți din curvia sufletului nostru cu Satana. Ca să parafrazăm Psaltirea.

Cazul preotului-ateu nu mă miră. Marele Asasin al Popoarelor, Stalin, era absolvent de Seminar teologic. Sunt oameni, majoritatea, care intră în Biserică, până la nivel de doctorat în teologie chiar, pentru realizarea-de-sine, pentru psihismul lor, oameni al căror duh rămâne în comă o viață întreagă. Aceștia sunt catastrofa Bisericii; lor le datorăm scolasticismul, pietismul și toate celelalte interpretări și instrumentări sufletești ale Creștinismului, adică toată deturnarea Evangheliei. Lor le datorăm ridicarea lumescului la rang de dogmă în Biserică. Un absolvent de Teologie îmi spunea zilele acestea că, la festivitatea de absolvire a masteratului, toți colegii lui i-au vorbit despre bani și destinații de vacanță. Atât.

Dumnezeu nu S-a făcut Om ca să rezolve problemele omului căzut, ci ca să-i scoată sufletul din Cădere. Nu a venit ca să înbunătățească o epavă, ci să-i salveze pe călători, pe o altă navă numită Împărăția Cerurilor. El n-a venit să împiedice scufundarea lumii în Iad, ci să-i salveze pe oameni înainte ca lumea să se scufunde, cu totul, în infern.
Iar Dumnezeu salvează oameni apucându-i de duhul lor cu Duhul Său și trăgându-i la bordul Împărăției Cerurilor. De obicei noi numim asta Rugăciune. Dar oricine se uită la Rugăciune cu ochii deschiși de Hristos, poate vedea foarte limpede că este o ieșire din lume și din istorie. Este o viață în Duh, o viață în sine, nu un apendice spiritual al vieții lumești.
”Opriți istoria, cobor la prima!” spunea un poet șmecher, mare amator de jonglerii verbale, gurmand al cuvintelor, dar cu intuiții profunde ca orice poet....
Istoria nu se oprește decât în iezerul de foc. Avem doar posbilitatea de sări, cu Iisus, din mers. În Cer. Niciodată credința n-a fost altceva.
Dar bisericile de azi sunt pline de oameni care vor doar să circule cu vagonul religios al lumii, doresc și acest tip de confort....
Nu mă miră că preotul-ateu a schimbat trenul. Nici că credincioșii lui au aplaudat.
Căci sfârșitul nu va veni până nu va fi lepădarea de credință, cum spune Apostolul Pavel. Suntem în grafic. Suntem, individual și colectiv, în drum spre Sfârșit. Iar scăparea, unica, e de a muri cu Hristos, a muri față de lume, sărind din noi înșine, de a sări cu duhul din sinele psihic, din mers....

Iisus a fost și va fi întotdeauna răstignit pentru că nu și-a deschis brutărie...
Instituția bisericească, după 50 de ani de comunism, a ajuns la culmea înțelepciunii și la rafinamentul suprem al compromisului, adică la culmea ”bizantinismului ” său: brutăriile cu cruce. Sau cabinetele de psihologie cu cruce. Sau notariatele cu cruce. Sau spitalele cu cruce. Adică, cea mai creștinească trădare a lui Hristos, cea mai ortodoxă apostazie....
Iar toate aceste instituții lumești cu cruce au nevoie, spre a le administra, de preoți-atei.
Declarați sau nedeclarați.

Dar, în realitate, în instituțiile-cu-cruce se vând doar ștreanguri pentru suflete.
Le putem folosi în două feluri: ori le dăm Domnului Iisus să facă un bici din ele, un bici cu care să ne scoată lumea din duhuri; ori ne vom spânzura ortodox conștiințele, pentru construirea cu fonduri europene, a unei ortodoxii cât mai confortabile, prin care sufletul se poate integra cât mai lin în moartea veșnică.
Fonduri a căror sumă totală, oricum ai aduna, e de 30 de arginți.



lingurițe de Cafea

În Evanghelie nu sunt cuvinte  mari și mici, toate cuvintele ei sunt  cerești.... Căci cuvintele Evangheliei nu au rostul de a explica...