Mântuitorul

Mântuitorul

vineri, 11 august 2017

gândurile unei răni

Principala ocupație a Vrăjmașului e să-i dea jos de pe cruci pe creștini. În acest scop, e nevoie mai întâi să-i convingă că tocmai asta ar fi mântuirea. Și de peste două milenii, Vrăjmașul predică în urechea minții noastre, cu glasul tâlharului nepocăit, gândul că puterea lui Hristos trebuie să se arate în izbăvirea noastră de cruce, de suferință, nu de păcat...
Acolo unde părerea de rău pentru păcat este sinceră, acolo este o mare sete de ispășire, de suferință.. Acolo unde ura față de păcat este sinceră, acolo totul este transformat în armă împotriva păcatului..
A dori o viață bună în lumea aceasta înseamnă a iubi această lume. Iar asta e vrăjmășie cu Dumnezeu, pentru că lumea aceasta este vrăjmășie cu Împărăția Cerurilor. Asemenea, a dori o viață bună aici, e vrăjmășie cu viața veșnică...

Cineva care suferă foarte mult în căsnicia sa m-a rugat să scriu ceva despre Apostolul care se citește la Slujba Cununiei.
În primul rând, asta, ca tot ce este în Biserică, nu poate folosi cuiva care nu crede în Împărăția Cerurilor, nu în sensul unui acord intelectual cu existența unei astfel de Împărății, ”undeva, cândva”; ci, credința ca o rană făcută în inimă de sămânța Împărăției Cerurilor, adică de cuvântul Evangheliei: rana care face ca Împărăția să fie prezentă la modul cel mai real și concret în inima noastră, așa cum spune Domnul.
Numai cel care are o astfel de rană în inimă poate primi și înțelege, are cu ce mesteca și asimila, cuvintele lui Hristos, și implicit, ale Apostolului. Cine n-are rana credinței, n-are ”organ” pentru cuvintele lui Dumnezeu. În fapt, n-are nici inimă, ci o piatră pe care și-a gravat propriul nume: piatra de temelie a Templului Egoismului, în care fiecare dintre noi se închină Vrăjmașului....
Căsătoria este o instituție a Mântuirii. Nu a fericirii. Cei care fac din ea o instituție a fericirii lumești, fac din ea o instituție a pierzării.

Soții sunt doi tâlhari răstigniți de o parte și de alta a Crucii lui Dumnezeu.
Cu rândul, unul din soți va fi tâlharul cel bun și celălalt, cel rău. Apoi, soții împreună vor alcătui tâlharul-cel-bun, în raport cu copiii, vor fi ”avocații„ lui Hristos înaintea lor; și pledoaria lor va fi exact atât de convingătoare pe cât le este de bucuroasă și mulțumită, răstignirea....

La Slujba Cununiei eu aș pune pe Masă, înaintea mirilor, cuiele și coroanele de spini... Și le-aș spune să le folosească pentru a-și afla coroanele împărătești, slujindu-se de harta Evangheliei...
Calea spre Împărăția Cerurilor este strâmtă și îngustă cât rana pe care ne-a făcut-o în inimă dragostea lui Hristos.
Iar căsătoria înseamnă a mări în inima ta de soț acea rană, cât să poată intra prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată familia ta...
Așa cum a fi călugăr înseamnă a mări acea rană a inimii până poate trece prin ea, în Împărăția Cerurilor, toată lumea....

Biserica nu dă jos creștinii de pe cruci, ci îi întărește cu Sfintele Taine și cu dragostea frățească, ca să-și ducă răstignirea până la capăt. Căci numai așa pot ajunge în sânul, spart de lance, al lui Hristos...

Nu căsătoria creștină este în criză, ci dragostea frățească care dă sens și putere căsătoriei creștine.
Prin Taina Căsătoriei, iubirea de soț și soție desăvârșește iubirea de frate și soră dintre cei doi, biruind curvia.
Dar cum să desăvârșească ceva ce nu există? Cum să biruiască nunta curvia trupească dacă n-a fost biruită mai întâi, prin credința în Împărăția Cerurilor, curvia sufletească?
Căci iubirea frățească nu poate exista decât între două persoane care au același scop în această viață: dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Și nu la sfârșitul vieții, ci al fiecărei zile....


Un comentariu:

  1. "Nu căsătoria creștină este în criză, ci dragostea frățească care dă sens și putere căsătoriei creștine." Si "iubirea frățească nu poate exista decât între două persoane care au același scop în această viață: dobândirea Împărăției lui Dumnezeu"

    Este exprimat aici un lucru absolut esențial! Pentru că mulți, văzând că astăzi familia este în criză, nu fac decât să mărească cercul egoismului de la sine la familia lor. Si se trezesc așa că tot le lipsește ceva, tot nu simt bucuria. Rămân cu o dilemă dar insistă pe această cale. Ori, toată cheia stă în slujirea unul altuia, așa cum ne-a arătat Hristos. Si nu este o slujire a unuia pentru altul, ci o împreună-slujire pentru Hristos și Biserica Sa. Atâtă timp cât nu se face aceasta nu se potențează viața de familie și, mai devreme sau mai târziu, se poate ajunge pe butuci. Dar aceasta este o observație mai mult pentru soții care au amândoi ca scop în viață dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.

    Adeseori însă se întâmplă ca unul din soți să își dorească Împărăția lui Dumnezeu iar celălalt să-și alipească inima de împărăția lumii. Atunci crucea e mai grea pentru unul, în timp ce celalalt trece de partea răstignitorilor. Iartă-le, Doamne, că nu știu ce fac! Si îngăduie Dumnezeu lucrul acesta, pentru că vrea să-i mântuiască pe toți. Prin puterea de răstignire pe care și-o asumă unul, să-l ajute și pe celălalt, care e mai slab. Insă, cum vom rezista pe o astfel de cruce, dacă noi, între frați, nu ne întărim și ne îndemnăm spre răbdare? Iată că Dumnezeu, în marea Lui dragoste a rânduit aceasta, ca prin dragoste frățească să ne ajutam în plinirea cuvântului Evangheliei, care ne este viață...

    RăspundețiȘtergere

fabrica de paralitici

(cu drag, pentru Ioan) Biserica este Mama noastră, a creștinilor. Dar dacă mama mea după trup  ar vorbi ca Agenția Basilica aș cr...