vineri, 18 august 2017

România secularizării profunde

Dacă ținta dictaturii comuniste în privința Ortodoxiei a fost secularizarea proprietăților și a discursului public, cea a comunismului albastru de azi este secularizarea trăririi Bisericii.
Avem, de pildă, libertate religioasă, libertatea de a ne informa și comunica religios. Dar, această libertate nu este a credinței, care este obținută și manifestată mereu printr-un act de nevoință, de eliberare continuă: ci, este o virtute a societății democratice, livrată religioșilor. Este o virtute a Statului concesionată Bisericii.
De aceea Biserica, asumând și manifestând această libertate, asumă și manifestă o virtute a Statului și a societății democratice. Prin urmare, monitorizarea și administrarea acestei virtuți, aparține Statului, nu Bisericii, căci cea din urmă doar a închiriat-o. Rezultă deci că e firesc, în acestă ordine, ca Biserica să dea socoteală pentru libertatea sa, Statului.
Rând pe rând, toate virtuțile, au trecut în proprietatea Statului. Aceasta este esența duhovnicească a modernității. Apare, apocaliptic, din marea popoarelor, Statul modern, acest Idol Suprem, care confiscă viața naturală a popoarelor, o trece prin mecanismul său interior, o golește de tot viul, și pe urmă, o închiriază, cu generozitate, celor de la care a furat-o.
După Revoluția din 90, Statul din România, a început desăvârșirea secularizării Bisericii,  prin secularizarea trăirii ortodoxe.
Dacă secularizarea averilor mănăstirești din vremea lui Cuza a însemnat confiscarea proprietăților, secularizarea de azi înseamnă, trecerea cultului, a vieții bisericești, din proprietatea Bisericii, în cea a Statului. 
L-am văzut, acum câteva zile, pe cel mai titrat preot-profesor al momentului, cel mai popular conferențiar pentru tineri, un răsfățat al Massmediei, modelul de comunicator ideal al Bisericii, într-un lung interviu la postul public de televiziune.
Inteligent și cult, tot ce spunea aluneca precum uleiul și amețea plăcut ca vinul: dar toată această plăcere îmi dădea, după o vreme, o stare de greață a inimii: îmi venea să vomit tot ce am auzit...
De ce? 
Pentru că prin discursul preotului-profesor, învățătura creștină provoca o plăcere senzuală, făcea  un fin masaj erotic minții și inimii, împingea subtil trăirea creștină în zona divertismentului public.
Iar aceasta este tocmai secularizarea trăirii religioase.
Parafrazând un cuvânt al lui Denis de Rougemont din cartea sa Partea diavolului: secularizarea  trăirii Bisericii este nimic altceva decât efectul administrării ei de către Satana.
Doamne Iisuse, rămâi cu noi, că se face noapte în credința noastră....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Evanghelistul

Am aflat pe Acela Care deschide Cerul in inima omului...